DMT - Molecula Spiritului

http://www.youtube.com/watch?v=eMOC44vby9g&feature=player_embedded#!

http://www.youtube.com/watch?v=r9Rwi-tam1o

http://www.knowledgeoftoday.org/2012/02/expansion-of-consciousness-dmt-spirit.html

http://www.youtube.com/watch?v=_4RkOsLxoT4



Acest documentar, lansat în 26 septembrie 2010 în SUA (Wappinger Falls, New York), se bazează pe cercetările doctorului Rick Strassman, profesor de psihiatrie la Universitatea din New Mexico, făcute între 1990 şi 1995, cu sprijinul a 60 de voluntari, unii dintre ei fiind intervievaţi în film, şi rezultatele fiind publicate în cartea „DMT: The Spirit Molecule”, ajunsă, acum, la a XV-a ediţie. 

Dimetiltriptamina sau N,N-dimetiltriptamina, pe scurt DMT, este un compus halucinogen din familia triptaminei. DMT este prezentă, în mod natural, nu numai în plante, ci şi în organismul unor mamifere şi mai ales în corpul uman, fiind o substanţă derivată a unui aminoacid esenţial pentru metabolismul uman, triptofanul. Documentarul susţine ipoteza producerii lui, în fapt, de către glanda pineală sau epifiza.

Conform ştiinţei oficiale, rolul acestei substanţe în organismul uman ramâne nedeterminat şi mecanismul fiziologic al producerii ei nu este elucidat, fiind considerată mai mult, la modul evident simplist, un „reziduu biologic”, când ar trebui să fie clar că o substanţă comună plantelor, animalelor şi omului, poate unică, din acest punct de vedere, trebuie să aibă, dimpotrivă, un rol esenţial; unii dintre protagoniştii filmului o consideră ca fiind „limbajul comun molecular”, un gen de mediator spiritual natural.Ca structură chimică, DMT se înrudeşte cu un neurotransmiţător foarte cunoscut,serotonina, cu hormonul numitmelatonină şi, desigur, cu alte triptamine cu efect halucinogen, ca de exemplu: psilocibina (4-hidroxi-dimetiltriptamina - alcaloid ce intră în componenţa ciupercilor halucinogene), 5-metoxi-dimetiltriptamina, bufotenina (5-hidroxi-dimetiltriptamina) şi psilocina (4-hidroxi-dimetiltriptamina).

În multe culturi, indigene sau moderne, DMT este folosită sub diverse forme, fiind de regulă injectată sau inhalată, dar cea mai cunoscută ramâne totuşi Ayahuasca, o combinaţie folosită de indigenii din zona Amazonului, obţinută prin fierbere, dintr-o plantă ce conţine DMT şi o alta ce conţine un inhibitor al monoaminooxidazei, o enzimă produsă de ficat care metabolizează rapid DMT, făcând-o inofensivă, dacă este administrată pe cale orală.

Documentarul are o structură simplă: Joe Rogan defineşte practic capitolele şi conceptele de bază ce urmează a fi dezbătute ulterior, prin prisma a două concepte aflate tradiţional în opoziţie, ştiinţa şi spiritualitatea, de către dr. Strassman, însuşi, de Graham Hancock, de unii dintre voluntarii care au participat la experiment sau alţi consumatori de DMT, de experţi în medicină, neurologie şi ştiinţe sociale şi chiar teologi.
Experienţele spirituale narate de cei intervievaţi, sunt însoţite de o grafică ieşită din comun, multe dintre imaginile multicolore, neobișnuite, preluate direct din filmele psihedelice ale anilor `60, reuşesc să dea substanţă vizuală cuvintelor pline de semnificaţii, de altfel, ale scenariului.

Dr. Rick Strassmann, se dovedeşte a fi una dintre excepţiile notabile ale psihiatriei, care şi-a depăşit obligaţiile de om de ştiinţă, atât în termenii deschiderii sale evidente faţă de latura spirituală incontestabilă a experimentelor, cât şi a sensibilităţii recunoscute cu care şi-a tratat pacienţii temporari, pe care nu i-a supus niciodată unei atitudini sceptice, reducţioniste, oricât de bizare le-ar fi fost rapoartele, care contraziceau clar, paradigma naturii noastre exclusiv materiale şi a existenţei noastre limitate, încetăţenită de aşa-zisa ştiinţă oficială cu aportul direct a doi masoni celebri, Isaac Newton, în fizică şi Charles Darwin, în biologie. În carte, dar şi în film, Dr. Strassmann merge chiar mai departe de atât, amintind paralelismele izbitoare dintre stările induse de administrarea artificială de DMT şi experienţele mistice induse natural de DMT, în cazurile de moarte clinică, ce sunt cunoscute ca NDE (Near Death Experiences), când se raportează, aproape generalizat, contactul şi comunicarea cu fiinţe autonome, inteligente, non-corporale, în spaţii aparţinând dimensiunilor superioare sau poate, cum îngândurat repeta unul dintre subiecţii experimentelor, pe tărâmul divin.  Extrema stranietate a acestor relatări despre „alte lumi” şi „locuitorii lor”, a zdruncinat serios convingerile unui psihiatru de formaţie clasică, până atunci, pe care latura morală a împingerii la limită a unor oameni, numai de dragul cercetării ştiinţifice, nu l-a lăsat deloc indiferent, mai ales că nu avea, practic, explicaţii pentru conţinutul rapoartelor, tot mai numeroase, dar motivaţia principală a stopării experimentelor, a fost presiunea crescândă generată de comunitatea psihiatrică şi de politicieni, pentru a-l forţa să se retragă din cercetarea psihedelică, finanţată din bani publici.Dr. Strassmann s-a retras, dar nu înainte de a încălca toate preceptele de siguranţă deontologică insuflate colegial de psihiatrul supervizor ce-i fusese impus de organismele de reglementare, Daniel Freeman, de la Universitatea California din Los Angeles, care rezumase magistral interdicţiile oficiale, de a nu căuta cumva remedii eficiente, psihiatrice sau contra dependenţei de droguri şi alcool, care ar fi ruinat, în timp, monopoluri ale statului şi ale trusturilor farmaceutice, eliminând clienţii potenţiali.
Documentarul explorează pe larg atitudinea societăţii faţă de uzul de droguri psihedelice şi contrastul dintre politica strictă antidrog a SUA - care interzice nu numai uzul acestor droguri, dar şi cercetările ştiinţifice asupra efectelor lor - şi societăţile mult mai tolerante, din alte părţi ale lumii.

Politica SUA în această privinţă este cel puţin indiferentă şi în mod cert ipocrită şi contradictorie, doar aparent lipsită de logică, însă, fiindcă accesul la realităţi alternative şi în dimensiuni superioare ale existenţei, asigurat de aceste substanțe, este o ameninţare directă la adresa modelului materialist al lumii terestre impus de „cei aflaţi la vârful puterii”, cum spune Graham Hancock în film. Declararea naturii ca fiind ilegală şi, simultan, acceptarea patentării ei de către corporaţii lacome ca Monsanto, reprezintă una dintre caracteristicile definitorii ale „minunii umaniste” numită capitalism.
Joe Rogan, prezentatorul acestui documentar, dar şi al celui despre marijuana, The Union - The Business Behind Getting High, din 2007, este binecunoscut ca un critic virulent al acestei politici meschine, denunţând aparenta obtuzitate a politicienilor americani, care legitimează folosirea acestor droguri (inclusiv mult detestata marijuana) pentru bolnavii aflaţi în stare terminală, dar nu şi folosirea lor, legală, de către oamenii sănătoşi.

Ce se poate concluziona din (a)moralitatea celor ce impun astfel de legi demente, în timp ce impun, tot legal, folosirea de substanţe ca de exemplu fluorul, acuzat tot mai insistent ca fiind inhibitor al activităţii epifizei şi, implicit, a secreţiei naturale de DMT?

Fie că bolnavii în stare terminală nu mai reprezintă oricum o ameninţare pentru ei, mai marii lumii, indiferent ce revelaţii spirituale vor avea folosind drogurile psihedelice, fiindcă nu vor mai trăi suficient de mult, cât să şi povestească despre ele, fie că - din moment ce sunt privite ca nocive pentru un om sănătos, al cărui organism şi sistem imunitar ar suporta mult mai uşor o agresiune chimică, decât un bolnav aflat în stadiul terminal, cu sistemul imunitar ruinat de otrăvurile chimioterapeutice - sunt considerate un mijloc sigur de eutanasiere a unor indivizi deveniţi deja o povară, pentru o societate care celebrează „consumismul” şi nu bunăstarea membrilor ei.
În orice caz, ipocrizia asasină a conducătorilor masoni ai acestei lumi este evidentă, nouă muritorilor de rând fiindu-ne permis să consumăm în orice cantitate şi legal, alcool, responsabil de 70-80.000 de decese anual numai în SUA şi de escaladarea violenţei sub orice formă, sau, de ce nu, tutun, bine tratat încă din faza de cultură cu insecticide şi erbicide radioactive, apoi cu amoniac în faza de fabricaţie, pentru a creşte gradul de dependenţă faţă de nicotină (fapt dovedit de documentele companiei Lorillard Tobacco Company deconspirate în anii '70), ceea ce conduce, de asemenea, la peste 400.000 de decese anual numai în SUA.Iata cum prezinta aceasta carte "DMT - Molecula Spiritului" chiar autorul acesteia Rick Strassman:"

Am fost atras de DMT din cauza prezenţei sale în orice corp uman. Am considerat că sursa acestui DMT o reprezintă misterioasa glandă pineală, un mic organ situat în mijlocul creierului. Medicina modernă ştie puţine despre rolul acestei mici glande, în schimb în istoria "metafizicii" ea ocupă un rol important.. Descartes, de exemplu, credea că pineala este "sediul sufletului" şi atât tradiţiile mistice Vestice cât şi cele Orientale situează cel mai înalt centru spiritual al nostru între graniţele sale. De aceea, m-am întrebat dacă producerea în exces a DMT contribuie, cumva, la stările "psihedelice" apărute în mod natural. Acestea ar putea include naşterea, moartea, apropierea morţii, psihoza şi experienţele mistice. Abia mai târziu, când studiul se afla de mult în desfăşurare, am început să mă gândesc şi la posibilul rol al DMT în ceea ce noi am numit experienţa "răpirilor extraterestre."
Proiectul DMT a fost creat în legătură cu ceea ce se poate considera a fi un domeniu de interferenţă al ştiinţei neurologice, ocupându-se de psihofarmacologia serotoninei. Oricum, propria mea experienţă, care include o relaţie lungă de zeci de ani cu o mănăstire budistă Zen, a determinat în mare măsură modul în care ne-am ocupat de pregătirea, prealabilă, a oamenilor selectaţi şi am supravegheat şedinţele de administrare a drogurilor.

"DMT: Molecula Spiritului" trece în revistă ceea ce cunoaştem despre drogurile psihedelice în general şi despre DMT în mod special. Apoi, prezintă desfăşurarea proiectului de cercetare legat de DMT, începând cu primele faze de aplicare, dar şi de descriere, la nivel oficial, a rezultatelor sale, continunând cu observaţiile şi rapoartele la care a fost supus din partea unei multitudini de comitete şi comisii de specialitate şi încheind cu concluziile la care s-a ajuns într-un final.

Chiar dacă noi toţi am crezut în proprietăţile potenţial benefice ale drogurilor psihedelice, nu s-a intenţionat ca studiile să aibă o natură terapeutică, astfel încât subiecţii aleşi de către noi pentru munca de cercetare au fost oameni sănătoşi. Proiectul a dus la obţinerea unei adevărate comori de date biologice şi psihologice, din care mare parte au fost deja publicate de către mine în literatura ştiinţifică. Pe de altă parte, nu am scris aproape nimic despre cele experimentate de voluntari. Sper ca multele citate pe care le-am inclus aici, culese din cele peste o mie de pagini ale observaţiilor mele, vor oferi măcar o idee despre remarcabilele efecte de ordin emoţional, psihologic şi spiritual ale acestei substanţe.

Acest gen de abordare nu va satisface pe toată lumea, cel puţin nu din toate punctele de vedere. Există un mare antagonism între ceea ce cunoaştem la nivel intelectual, sau chiar intuitiv, şi ceea ce experimentăm cu ajutorul DMT. După cum a exclamat unul dintre voluntari, după ce i-a fost administrată prima doză mare de drog, "Uau! Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva!" Sau după cum a spus Dogen, un maestru budist japonez din secolul al treisprezecelea, "întotdeauna trebuie să fim perturbaţi de adevăr."

Adepţii entuziaşti ai folosirii drogurilor psihedelice s-ar putea să nu fie mulţumiţi de concluziile mele: că DMT nu are nici un efect benefic prin sine însuşi şi că probabil cel mai mult contează contextul în care îl ingerează oamenii. Susţinătorii controlului asupra drogurilor s-ar putea să condamne ceea ce citesc, considerând acest material drept un factor de încurajare în vederea consumării drogurilor psihedelice şi o glorificare a experienţelor declanşate de DMT. Practicanţii şi reprezentanţii tradiţiilor religioase s-ar putea să respingă sugestia potrivit căreia stările spirituale şi informaţiile de natura mistică pot fi dobândite prin droguri. Cei care au suferit "răpiri extraterestre", împreună cu cei care cred în acestea, s-ar putea să interpreteze sugestia mea, că DMT este direct şi adânc implicat în aceste evenimente, ca pe contestare a "realităţii" experienţelor trăite de ei. Oponenţii şi susţinătorii avortului s-ar putea să nu fie de acord cu ideea că emiterea de DMT pineal la patruzeci şi nouă de zile după concepţie marchează pătrunderea spiritului în fetus. Neurologii s-ar putea să obiecteze împotriva teoriei mele prin care afirm că DMT influenţează capacitatea creierului de a primi informaţii, făcând deci mai mult decât să genereze anumite percepţii. Tot aceştia s-ar putea să respingă şi ideea că DMT poate permite creierelor noastre să perceapă materie neagră sau universuri paralele, tărâmuri locuite de entităţi conştiente.

Totuşi, dacă nu aş descrie toate ideile reliefate de studierea DMT şi întreaga gamă de experienţe pe care le-au trăit voluntarii folosiţi de noi, nu aş spune întreaga poveste. Şi fără sugestiile radicale oferite de mine în conformitate cu ceea ce am înţeles din cele trăite de voluntari, DMT: Molecula Spiritului ar putea avea cel mult un efect minor asupra discuţiei despre drogurile psihedelice, iar în cel mai rău caz cartea ar reduce perspectivele cercetării. De asemenea, n-aş fi cinstit dacă nu mi-aş face cunoscute toate speculaţiile şi teoriile, care se bazează pe zeci de ani de studiu şi de ascultare a sute de înregistrări cu şedinţele celor ce au experimentat efectele DMT. De aceea am făcut ceea ce am făcut. Nu povestesc decât ceea ce s-a întâmplat şi nu expun decât ceea ce cred.
Este foarte important pentru noi toţi să ne înţelegem propria conştiinţă. Este la fel de important să încadrăm drogurile în general şi DMT în special într-o matrice culturală şi personală care să ne permită să facem cât mai mult bine şi cât mai puţin rău. în raport cu o arie de cercetare atât de vastă, este mai bine să nu respingem nicio idee până când nu ajungem să avem o cunoaştere efectivă a fenomenului. Am scris DMT: Molecula Spiritului în interesul lărgirii cadrului de discuţie despre drogurile psihedelice. (Rick Strassman) 

       

Project Camelot ia un interviu lui Boriska, un copil indigo din Rusia ce pretinde ca a trait pe Marte - Oct 2007

Relatari incredibile ale baiatului care a trait pe Marte

Boris Kiprianovici, alintat de familie Borişka, este deja o vedetă internaţională, fără să-şi fi dorit el, ori familia lui, vreodată aşa ceva. Băiatul care pretinde că a trăit pe Marte şi că are o misiune de îndeplinit pe Terra, alături de alţi copii supradotaţi ca şi el – numiţi “copiii indigo”, a atras nu doar atenţia amatorilor de senzaţional, ci a comunităţii ştiinţifice. Articolul pe care ziarul “Pravda” i- l dedica în 2004 l-a făcut celebru şi a fost tradus în numeroase alte limbi, iar de atunci, micul Boris e urmărit cu maxim interes atât de specialişti, cât şi de cei preocupaţi de misterele lumii. 

Abilitate incredibilă 

S-a născut la 11 ianuarie 1996, în oraşul Volski din regiunea rusă Volgograd, într-o familie din clasa medie (mama-medic dermatolog, tatăl-ofiţer în rezervă), Boris a provocat de la bun început uimire.
Mama lui l-a adus pe lume fără nici o durere, iar ulterior, a constatat că ”puiul meu rareori plângea şi nu se îmbolnăvea niciodată”. A fost capabil să-şi menţină capul la numai 15 zile şi să-şi privească mama în ochi, performanţe pe care bebeluşii le reuşesc abia la câteva luni.A rostit primul cuvânt (”baba”) când avea 4 luni, iar la vârsta de 7 luni, inspirat de ce a văzut pe un perete, a construit prima propoziţie: “Vreau un cui”. 

La vârsta de un an şi jumătate, copilul putea deja să citească titlurile mari din ziare. Câteva luni mai târziu a desenat folosind culorile violet şi galben, iar specialiştii care i-au analizat “pictura” au tras concluzia că e vorba de contururi umane, cu aurele lor energetice. 

La grădiniţă, Boris şi-a şocat educatoarele cu memoria excepţională şi o abilitate incredibilă de a acumula noi informaţii, dar şi de a folosi noţiuni complicate, cu mult peste puterea de înţelegere a unui preşcolar. “Nimeni nu l-a învăţat asta”, a povestit presei mama lui, Nadejda. “Dar uneori, se aşează în postura lotusului (poziţie yoga) şi începe să vorbească despre Marte, despre sistemele planetare, civilizaţii îndepărtate… Ceva de nu ne vine să credem urechilor!”. 

Borişka şi-a speriat părinţii înşirând numele planetelor sistemului nostru solar, ba chiar şi ale sateliţilor şi ale altor galaxii, ei crezând că băieţelul lor şi-a ieşit din minţi. Abia când au verificat în tratatele de astronomie au constatat că micuţul vorba “ca din cărţi”. ”A început să le vorbească oamenilor despre păcatele lor. A abordat un individ pe stradă pentru a-i spune să termine cu drogurile. Bărbaţilor le spunea să înceteze să îşi înşele nevestele... 

Micul profet îi avertiza pe oameni despre necazuri şi boli viitoare, ceea ce a creat o reputaţie nefavorabilă părinţilor sai”, a titrat presa rusă. Lumea a aflat repede despre acest băieţel ieşit din comun, dar puţini au fost cei dispuşi să îl ia în serios. 

Secretul Proserpinei 

 La vârsta de 5 ani, Borişka a început să vorbească despre o planetă numită Proserpina, care ar fi dispărut cu sute de mii sau poate chiar milioane de ani în urmă. Părinţii au fost din nou uimiţi, fiindcă nimeni în casa lor nu pomenise vreodată acest nume. Micuţul a povestit că Proserpina a fost lovită şi sfărâmată în bucăţele, dar că locuitorii ei au reuşit să se teleporteze în a cincea dimensiune, pe care o descriu drept “lume paralelă”.

Pe atunci, el se afla pe Marte, de unde soarta Proserpinei a fost observată cu mare atenţie. Borişka mai susţine că parte din copiii planetei dispărute au ajuns, sub o formă sau alta, pe Pământ, ”ceea ce ar explica de ce se nasc aici micuţi care par să-şi amintească o viaţă anterioară trăită în alt colţ de univers şi care se descriu pe ei înşişi drept extratereştri”, după cum a notat presa rusă.

Interesant este faptul că, în 2005, deci mult mai târziu decât l-a pomenit băieţelul, numele Proserpina a fost propus pentru a zecea planetă descoperită în sistemul nostru solar (situată teoretic după Neptun şi având de trei ori dimensiunile lui Jupiter), problema fiindcă denumirea fusese dată, în 1985, asteroidului 399. 

La bordul unor nave spaţiale 

Boris a mai povestit de-a lungul timpului, printre altele, că a trăit în repetate rânduri pe Marte, ”o planetă locuită şi acum, dar în subteran, dat fiind că acolo s-ar fi produs o catastrofă nucleară, soldată cu pierderea atmosferei”. Potrivit băiatului, marţienii respiră gaz, nu oxigen, şi de aceea nu îmbătrânesc, precum pământenii. 

El mai susţine că a zburat de nenumărate ori de pe Marte către Terra, dar şi către Jupiter, la bordul unor nave spaţiale pe care uneori le pilota singur! Băiatul a mai relatat şi despre prietenul său...Lemurian, care avea ”ca şi restul populaţiei, 9 metri înălţime”, şi care a pierit chiar sub ochii lui, ucis de o stâncă în timpul unui uriaş cataclism terestru. “Nu l-am putut salva. Destinul nostru este să ne întâlnim în această viaţă”, spune băiatul. 

Interesant este faptul că povestea lui despre existenţa şi dispariţia civilizaţiei Lemuriene a fost confirmată de un respectat profesor, Sumathi Ramaswamy, care a publicat, la editura Universităţii din California, cartea intitulată:”The Lost Land Of Lemuria”. 

„M-am dus spre camera lui, fiindcă l-am auzit vorbind cu cineva, deşi ştiam cu certitudine că e singur”, a declarat mama copilului într-un interviu acordat în 2007 pentru “Project Camelot” şi citat de “Nexus Magazin”. “Într-adevăr, era singur, iar în faţa lui se afla un mozaic colorat, făcut din piese de construit, reproducând cele două lanţuri din structura ADN! Le-am recunoscut imediat, fiindcă am studiat la Institutul de Medicină”, a adăugat mama. 

Băieţelul îi spunea cuiva că a fost pilot pe o navetă de cercetare şi om de ştiinţă, dar că niciodată nu ar accepta să încrucişeze ADN uman cu ADN de reptilă, ceea ce ar contraveni legilor selecţiei naturale. După care a rostit câteva cuvinte în latină. Şocată, mama n-a mai stat să-l asculte, ci l-a zgâlţâit, întrebându-l cu cine vorbeşte. Borişca s-a trezit din transă şi, confuz, a murmurat:”Mă jucam doar”. 

Detalii intergalactice

Mai târziu, când Nadejda a încercat să redeschidă subiectul, băiatul i-a spus doar că acele informaţii nu sunt destinate oamenilor şi că secvenţa ADN a marţienilor e diferită de cea terestră şi mai apropiată de cea Lemuriană. Mama a mai observat că referirile fiului la viaţa de pe Marte datează din perioade diferite.
Pare deci că Boris îşi aminteşte episoade dintr-un interval care cuprinde mii de ani! Băiatul, căruia îi plac filmele americane despre aventurile spaţiale, deşi consideră că denaturează realitatea, mai spune că a venit vremea ca fiinţe "speciale" (asemeni lui) să se nască pe Pământ, pentru a contribui la renaşterea planetei, după ce se vor produce două catastrofe legate de apă. "Puţini oameni vor supravieţui", afirmă Boris, care nu se teme de moarte: "Şi pe Marte, unde am trăit eu, a fost o astfel de catastrofă. Şi oameni ca noi încă trăiesc acolo”. 

“Băiatul de pe Marte” mai susţine că pământenii vor descoperi învăţături preţioase sub o piramidă încă nedescoperită. Potrivit lui Borişka, viaţa pe Pământ se va schimba “odată ce Sfinxul va fi deschis", adică va fi declanşat mecanismul aflat în zona urechii statuii. 

Boris a oferit detalii legate de construcţia vehiculelor intergalactice. Luând o cretă, a desenat un obiect oval, explicând: "E compus din 6 straturi". Stratul exterior - 25 % - e făcut din metal dur, al doilea strat, de 30 %, e din ceva asemănător cu cauciucul, al treilea de 30 % e făcut din metal. Un ultim strat, de 4 %, e dintr-un material special magnetic. "Dacă încărcăm acest strat magnetic cu energie, navele vor putea zbura oriunde în univers", spune micuţul intrat încă din 2005 în atenţia cercetătorilor. 

Unul dintre copiii indigo

Ufologii, astronomii şi cercetătorii au căzut de acord că ar fi imposibil ca băiatul să fabrice toate aceste poveşti. Limbajul şi termenii ştiinţifici pe care-i foloseşte sunt utilizaţi de specialişti, iar medicii au fost de acord că Boris are abilităţi neobişnuite, cu toate că nu spun, bineinţeles, că a trăit pe Marte în trecut! Specialiştii de la Institutul de Magnetism, Ionosferă şi Unde Radio Terestre, din cadrul Academiei Ruse de Ştiinţe i-au fotografiat aura. 

"Spectrograma lui are culoarea portocalie, ceea ce înseamnă că are un puternic intelect", a declarat profesorul Vladislav Lugovenko. Acesta susţine că băiatul este unul din norocoşii care, prin intermediul energiei, se pot conecta la rezervorul universal de informaţie, de unde extrag date la care, pe cale naturală, n-ar avea acces. 

Cotidianul “Pravda” a scris de altfel că Borişka îşi încarcă bateriile, periodic, dintr-o zonă (Medvedetskaia Griada) recunoscută de localnicii din regiunea sa natală, Volgograd, ca având proprietăţi ciudate. Profesorul Lugovenko spune că "există nişte indivizi neobişnuiţi care s-au născut pe toate continentele în ultimii 20 de ani". Oamenii de ştiinţa îi numesc "copii indigo", iar Boris este unul dintre ei.

Seminţe de Stea

Potrivit profesorului Lugovenko, în zilele noastre este posibil să se măsoare puterile extrasenzoriale ale oamenilor, cu ajutorul unor dispozitive speciale. Oamenii de ştiinţă din toate colţurile lumii realizează cercetări extinse, în încercarea de a descoperi misterul copiilor fenomenali-copiii indigo (numiţi aşa după culoarea aurei pe care o au în jurul lor). S-a demonstrat că persoanele care au o capacitate a creierului mai mare decât cea "normală" pot deţine abilităţi speciale, cum ar fi clarviziunea, premoniţia sau telepatia. 

Denumirea de copiii-indigo a devenit cunoscută datorită lui Lee Carrol şi Jan Tober, autor ai cărţii omonime. Un copil-indigo pare să fie un copil care manifestă noi caracteristici şi tipare de comportament diferit, în general, de cele din trecut, iar aceste tipare sunt unice. Aproape toţi copii-indigo au coeficientul de inteligenţă (IQ) de 130 şi 140. 

Dar sunt şi unii care îl au peste 160 (un IQ de 60 este considerat semn al înapoierii mintale, cel de 70-79 este la limită, 80-89 este considerat mediu de jos, 90-109 reprezintă media de inteligenţă, 110-119 este media superioară, 120-129 peste medie, iar începând cu 130 este considerat peste normal. Media IQ-ului pe glob este de aproximativ 100 de puncte). Coeficientul IQ arată că inteligenţa oamenilor creşte în mod spectaculos la noile generaţii. 

Conform cercetătorilor care au studiat fenomenul, se pare că printre noi există un număr în creştere de copii cu abilităţi intuitive, intelectuale şi fizice remarcabile (clarviziune, telechinezie, claraudiţie, IQ genial, simţuri extrem de ascuţite, unii, dintr-o dată, încep să vorbească o limbă străină, sau au o forţă fizica neobişnuită). Ei povestesc, la vârste fragede, amintiri din vieţi trecute, îşi amintesc perioada din pântecul mamei, sau, mai surprinzător, uneori perioada de dinainte de concepţie. 

În mod frecvent, ei povestesc despre interacţiunile lor cu "extratereştri". Unii îi numesc "Copiii Razei Albastre", "Seminţe de Stea" sau "Copiii Indigo", dar s-ar putea numi şi "Copiii Mileniului". Oricum ar fi, de când s-a născut, şi până în prezent, părinţii lui Boris ar fi fericiţi dacă cineva ar reuşi să le clarifice, cu adevărat, situaţia băiatului lor...