DMT - Molecula Spiritului

http://www.youtube.com/watch?v=eMOC44vby9g&feature=player_embedded#!

http://www.youtube.com/watch?v=r9Rwi-tam1o

http://www.knowledgeoftoday.org/2012/02/expansion-of-consciousness-dmt-spirit.html

http://www.youtube.com/watch?v=_4RkOsLxoT4



Acest documentar, lansat în 26 septembrie 2010 în SUA (Wappinger Falls, New York), se bazează pe cercetările doctorului Rick Strassman, profesor de psihiatrie la Universitatea din New Mexico, făcute între 1990 şi 1995, cu sprijinul a 60 de voluntari, unii dintre ei fiind intervievaţi în film, şi rezultatele fiind publicate în cartea „DMT: The Spirit Molecule”, ajunsă, acum, la a XV-a ediţie. 

Dimetiltriptamina sau N,N-dimetiltriptamina, pe scurt DMT, este un compus halucinogen din familia triptaminei. DMT este prezentă, în mod natural, nu numai în plante, ci şi în organismul unor mamifere şi mai ales în corpul uman, fiind o substanţă derivată a unui aminoacid esenţial pentru metabolismul uman, triptofanul. Documentarul susţine ipoteza producerii lui, în fapt, de către glanda pineală sau epifiza.

Conform ştiinţei oficiale, rolul acestei substanţe în organismul uman ramâne nedeterminat şi mecanismul fiziologic al producerii ei nu este elucidat, fiind considerată mai mult, la modul evident simplist, un „reziduu biologic”, când ar trebui să fie clar că o substanţă comună plantelor, animalelor şi omului, poate unică, din acest punct de vedere, trebuie să aibă, dimpotrivă, un rol esenţial; unii dintre protagoniştii filmului o consideră ca fiind „limbajul comun molecular”, un gen de mediator spiritual natural.Ca structură chimică, DMT se înrudeşte cu un neurotransmiţător foarte cunoscut,serotonina, cu hormonul numitmelatonină şi, desigur, cu alte triptamine cu efect halucinogen, ca de exemplu: psilocibina (4-hidroxi-dimetiltriptamina - alcaloid ce intră în componenţa ciupercilor halucinogene), 5-metoxi-dimetiltriptamina, bufotenina (5-hidroxi-dimetiltriptamina) şi psilocina (4-hidroxi-dimetiltriptamina).

În multe culturi, indigene sau moderne, DMT este folosită sub diverse forme, fiind de regulă injectată sau inhalată, dar cea mai cunoscută ramâne totuşi Ayahuasca, o combinaţie folosită de indigenii din zona Amazonului, obţinută prin fierbere, dintr-o plantă ce conţine DMT şi o alta ce conţine un inhibitor al monoaminooxidazei, o enzimă produsă de ficat care metabolizează rapid DMT, făcând-o inofensivă, dacă este administrată pe cale orală.

Documentarul are o structură simplă: Joe Rogan defineşte practic capitolele şi conceptele de bază ce urmează a fi dezbătute ulterior, prin prisma a două concepte aflate tradiţional în opoziţie, ştiinţa şi spiritualitatea, de către dr. Strassman, însuşi, de Graham Hancock, de unii dintre voluntarii care au participat la experiment sau alţi consumatori de DMT, de experţi în medicină, neurologie şi ştiinţe sociale şi chiar teologi.
Experienţele spirituale narate de cei intervievaţi, sunt însoţite de o grafică ieşită din comun, multe dintre imaginile multicolore, neobișnuite, preluate direct din filmele psihedelice ale anilor `60, reuşesc să dea substanţă vizuală cuvintelor pline de semnificaţii, de altfel, ale scenariului.

Dr. Rick Strassmann, se dovedeşte a fi una dintre excepţiile notabile ale psihiatriei, care şi-a depăşit obligaţiile de om de ştiinţă, atât în termenii deschiderii sale evidente faţă de latura spirituală incontestabilă a experimentelor, cât şi a sensibilităţii recunoscute cu care şi-a tratat pacienţii temporari, pe care nu i-a supus niciodată unei atitudini sceptice, reducţioniste, oricât de bizare le-ar fi fost rapoartele, care contraziceau clar, paradigma naturii noastre exclusiv materiale şi a existenţei noastre limitate, încetăţenită de aşa-zisa ştiinţă oficială cu aportul direct a doi masoni celebri, Isaac Newton, în fizică şi Charles Darwin, în biologie. În carte, dar şi în film, Dr. Strassmann merge chiar mai departe de atât, amintind paralelismele izbitoare dintre stările induse de administrarea artificială de DMT şi experienţele mistice induse natural de DMT, în cazurile de moarte clinică, ce sunt cunoscute ca NDE (Near Death Experiences), când se raportează, aproape generalizat, contactul şi comunicarea cu fiinţe autonome, inteligente, non-corporale, în spaţii aparţinând dimensiunilor superioare sau poate, cum îngândurat repeta unul dintre subiecţii experimentelor, pe tărâmul divin.  Extrema stranietate a acestor relatări despre „alte lumi” şi „locuitorii lor”, a zdruncinat serios convingerile unui psihiatru de formaţie clasică, până atunci, pe care latura morală a împingerii la limită a unor oameni, numai de dragul cercetării ştiinţifice, nu l-a lăsat deloc indiferent, mai ales că nu avea, practic, explicaţii pentru conţinutul rapoartelor, tot mai numeroase, dar motivaţia principală a stopării experimentelor, a fost presiunea crescândă generată de comunitatea psihiatrică şi de politicieni, pentru a-l forţa să se retragă din cercetarea psihedelică, finanţată din bani publici.Dr. Strassmann s-a retras, dar nu înainte de a încălca toate preceptele de siguranţă deontologică insuflate colegial de psihiatrul supervizor ce-i fusese impus de organismele de reglementare, Daniel Freeman, de la Universitatea California din Los Angeles, care rezumase magistral interdicţiile oficiale, de a nu căuta cumva remedii eficiente, psihiatrice sau contra dependenţei de droguri şi alcool, care ar fi ruinat, în timp, monopoluri ale statului şi ale trusturilor farmaceutice, eliminând clienţii potenţiali.
Documentarul explorează pe larg atitudinea societăţii faţă de uzul de droguri psihedelice şi contrastul dintre politica strictă antidrog a SUA - care interzice nu numai uzul acestor droguri, dar şi cercetările ştiinţifice asupra efectelor lor - şi societăţile mult mai tolerante, din alte părţi ale lumii.

Politica SUA în această privinţă este cel puţin indiferentă şi în mod cert ipocrită şi contradictorie, doar aparent lipsită de logică, însă, fiindcă accesul la realităţi alternative şi în dimensiuni superioare ale existenţei, asigurat de aceste substanțe, este o ameninţare directă la adresa modelului materialist al lumii terestre impus de „cei aflaţi la vârful puterii”, cum spune Graham Hancock în film. Declararea naturii ca fiind ilegală şi, simultan, acceptarea patentării ei de către corporaţii lacome ca Monsanto, reprezintă una dintre caracteristicile definitorii ale „minunii umaniste” numită capitalism.
Joe Rogan, prezentatorul acestui documentar, dar şi al celui despre marijuana, The Union - The Business Behind Getting High, din 2007, este binecunoscut ca un critic virulent al acestei politici meschine, denunţând aparenta obtuzitate a politicienilor americani, care legitimează folosirea acestor droguri (inclusiv mult detestata marijuana) pentru bolnavii aflaţi în stare terminală, dar nu şi folosirea lor, legală, de către oamenii sănătoşi.

Ce se poate concluziona din (a)moralitatea celor ce impun astfel de legi demente, în timp ce impun, tot legal, folosirea de substanţe ca de exemplu fluorul, acuzat tot mai insistent ca fiind inhibitor al activităţii epifizei şi, implicit, a secreţiei naturale de DMT?

Fie că bolnavii în stare terminală nu mai reprezintă oricum o ameninţare pentru ei, mai marii lumii, indiferent ce revelaţii spirituale vor avea folosind drogurile psihedelice, fiindcă nu vor mai trăi suficient de mult, cât să şi povestească despre ele, fie că - din moment ce sunt privite ca nocive pentru un om sănătos, al cărui organism şi sistem imunitar ar suporta mult mai uşor o agresiune chimică, decât un bolnav aflat în stadiul terminal, cu sistemul imunitar ruinat de otrăvurile chimioterapeutice - sunt considerate un mijloc sigur de eutanasiere a unor indivizi deveniţi deja o povară, pentru o societate care celebrează „consumismul” şi nu bunăstarea membrilor ei.
În orice caz, ipocrizia asasină a conducătorilor masoni ai acestei lumi este evidentă, nouă muritorilor de rând fiindu-ne permis să consumăm în orice cantitate şi legal, alcool, responsabil de 70-80.000 de decese anual numai în SUA şi de escaladarea violenţei sub orice formă, sau, de ce nu, tutun, bine tratat încă din faza de cultură cu insecticide şi erbicide radioactive, apoi cu amoniac în faza de fabricaţie, pentru a creşte gradul de dependenţă faţă de nicotină (fapt dovedit de documentele companiei Lorillard Tobacco Company deconspirate în anii '70), ceea ce conduce, de asemenea, la peste 400.000 de decese anual numai în SUA.Iata cum prezinta aceasta carte "DMT - Molecula Spiritului" chiar autorul acesteia Rick Strassman:"

Am fost atras de DMT din cauza prezenţei sale în orice corp uman. Am considerat că sursa acestui DMT o reprezintă misterioasa glandă pineală, un mic organ situat în mijlocul creierului. Medicina modernă ştie puţine despre rolul acestei mici glande, în schimb în istoria "metafizicii" ea ocupă un rol important.. Descartes, de exemplu, credea că pineala este "sediul sufletului" şi atât tradiţiile mistice Vestice cât şi cele Orientale situează cel mai înalt centru spiritual al nostru între graniţele sale. De aceea, m-am întrebat dacă producerea în exces a DMT contribuie, cumva, la stările "psihedelice" apărute în mod natural. Acestea ar putea include naşterea, moartea, apropierea morţii, psihoza şi experienţele mistice. Abia mai târziu, când studiul se afla de mult în desfăşurare, am început să mă gândesc şi la posibilul rol al DMT în ceea ce noi am numit experienţa "răpirilor extraterestre."
Proiectul DMT a fost creat în legătură cu ceea ce se poate considera a fi un domeniu de interferenţă al ştiinţei neurologice, ocupându-se de psihofarmacologia serotoninei. Oricum, propria mea experienţă, care include o relaţie lungă de zeci de ani cu o mănăstire budistă Zen, a determinat în mare măsură modul în care ne-am ocupat de pregătirea, prealabilă, a oamenilor selectaţi şi am supravegheat şedinţele de administrare a drogurilor.

"DMT: Molecula Spiritului" trece în revistă ceea ce cunoaştem despre drogurile psihedelice în general şi despre DMT în mod special. Apoi, prezintă desfăşurarea proiectului de cercetare legat de DMT, începând cu primele faze de aplicare, dar şi de descriere, la nivel oficial, a rezultatelor sale, continunând cu observaţiile şi rapoartele la care a fost supus din partea unei multitudini de comitete şi comisii de specialitate şi încheind cu concluziile la care s-a ajuns într-un final.

Chiar dacă noi toţi am crezut în proprietăţile potenţial benefice ale drogurilor psihedelice, nu s-a intenţionat ca studiile să aibă o natură terapeutică, astfel încât subiecţii aleşi de către noi pentru munca de cercetare au fost oameni sănătoşi. Proiectul a dus la obţinerea unei adevărate comori de date biologice şi psihologice, din care mare parte au fost deja publicate de către mine în literatura ştiinţifică. Pe de altă parte, nu am scris aproape nimic despre cele experimentate de voluntari. Sper ca multele citate pe care le-am inclus aici, culese din cele peste o mie de pagini ale observaţiilor mele, vor oferi măcar o idee despre remarcabilele efecte de ordin emoţional, psihologic şi spiritual ale acestei substanţe.

Acest gen de abordare nu va satisface pe toată lumea, cel puţin nu din toate punctele de vedere. Există un mare antagonism între ceea ce cunoaştem la nivel intelectual, sau chiar intuitiv, şi ceea ce experimentăm cu ajutorul DMT. După cum a exclamat unul dintre voluntari, după ce i-a fost administrată prima doză mare de drog, "Uau! Nu m-am aşteptat niciodată la aşa ceva!" Sau după cum a spus Dogen, un maestru budist japonez din secolul al treisprezecelea, "întotdeauna trebuie să fim perturbaţi de adevăr."

Adepţii entuziaşti ai folosirii drogurilor psihedelice s-ar putea să nu fie mulţumiţi de concluziile mele: că DMT nu are nici un efect benefic prin sine însuşi şi că probabil cel mai mult contează contextul în care îl ingerează oamenii. Susţinătorii controlului asupra drogurilor s-ar putea să condamne ceea ce citesc, considerând acest material drept un factor de încurajare în vederea consumării drogurilor psihedelice şi o glorificare a experienţelor declanşate de DMT. Practicanţii şi reprezentanţii tradiţiilor religioase s-ar putea să respingă sugestia potrivit căreia stările spirituale şi informaţiile de natura mistică pot fi dobândite prin droguri. Cei care au suferit "răpiri extraterestre", împreună cu cei care cred în acestea, s-ar putea să interpreteze sugestia mea, că DMT este direct şi adânc implicat în aceste evenimente, ca pe contestare a "realităţii" experienţelor trăite de ei. Oponenţii şi susţinătorii avortului s-ar putea să nu fie de acord cu ideea că emiterea de DMT pineal la patruzeci şi nouă de zile după concepţie marchează pătrunderea spiritului în fetus. Neurologii s-ar putea să obiecteze împotriva teoriei mele prin care afirm că DMT influenţează capacitatea creierului de a primi informaţii, făcând deci mai mult decât să genereze anumite percepţii. Tot aceştia s-ar putea să respingă şi ideea că DMT poate permite creierelor noastre să perceapă materie neagră sau universuri paralele, tărâmuri locuite de entităţi conştiente.

Totuşi, dacă nu aş descrie toate ideile reliefate de studierea DMT şi întreaga gamă de experienţe pe care le-au trăit voluntarii folosiţi de noi, nu aş spune întreaga poveste. Şi fără sugestiile radicale oferite de mine în conformitate cu ceea ce am înţeles din cele trăite de voluntari, DMT: Molecula Spiritului ar putea avea cel mult un efect minor asupra discuţiei despre drogurile psihedelice, iar în cel mai rău caz cartea ar reduce perspectivele cercetării. De asemenea, n-aş fi cinstit dacă nu mi-aş face cunoscute toate speculaţiile şi teoriile, care se bazează pe zeci de ani de studiu şi de ascultare a sute de înregistrări cu şedinţele celor ce au experimentat efectele DMT. De aceea am făcut ceea ce am făcut. Nu povestesc decât ceea ce s-a întâmplat şi nu expun decât ceea ce cred.
Este foarte important pentru noi toţi să ne înţelegem propria conştiinţă. Este la fel de important să încadrăm drogurile în general şi DMT în special într-o matrice culturală şi personală care să ne permită să facem cât mai mult bine şi cât mai puţin rău. în raport cu o arie de cercetare atât de vastă, este mai bine să nu respingem nicio idee până când nu ajungem să avem o cunoaştere efectivă a fenomenului. Am scris DMT: Molecula Spiritului în interesul lărgirii cadrului de discuţie despre drogurile psihedelice. (Rick Strassman)